Prezentare
Povestea lui Bedő Zoltán a început în calitate de profesor de fizică, însă mirosul lemnului și lumea meșteșugului au devenit adevărata lui vocație. Istoria sa pornește din anul 1999, când un cunoscut întors din America i-a cerut să caute jucării vechi din lemn. Deși nu au găsit astfel de comori, gândul de a crea propriile jucării din lemn a prins rădăcini în el. Primele piese au fost realizate după modelul jocului „Nu te supăra, omule!”, iar apoi au urmat idei noi, forme noi, povești noi. La începutul anilor 2000 a venit o schimbare uriașă: au primit o comandă de o mie de bucăți din Austria. Zoltán și-a luat concediu fără plată, a instruit oameni, ba chiar a implicat patru firme pentru a putea onora comanda. Au existat perioade în care lucra împreună cu 24 de angajați, ceea ce a reprezentat o provocare enormă: muncitorii veniți din industria mobilei trebuiau să învețe cum să realizeze singuri o jucărie completă. Ani la rând a mers prin târguri din țară și din străinătate: în Ungaria, Austria, Polonia și Germania și-a prezentat creațiile. Pe atunci, organizatorii acopereau cheltuielile de cazare și masă, însă astăzi aceste sprijiniri au dispărut, iar costurile sunt din ce în ce mai greu de suportat. La târgul de Crăciun din București, după două zile de stat în frig, i-au rămas doar o sută de lei profit. Printre partenerii lui externi au existat și unii care nu au plătit niciodată marfa — de cincisprezece ani încă îi datorează bani. Astăzi, fiind pensionar, nu mai aleargă după comenzi. A refuzat chiar și oferta de la Metro, când a văzut în contract amenzi de mii de lei pentru eventuale întârzieri. După infarctul suferit, preferă să lucreze cu copii în muzee, iar jucăriile din lemn nu le mai creează pentru piață, ci pentru propria bucurie și din respect pentru tradiție. Îl doare să vadă că păstrătorii meșteșugurilor tradiționale sunt tot mai puțini, vârsta medie a meșterilor depășește șaizeci de ani, iar cei care să ducă mai departe această cunoaștere lipsesc. Prin munca sa transmite un mesaj clar: meșteșugul nu este doar o meserie, ci o moștenire care vine din suflet și trăiește atâta timp cât există cineva care să o predea cu dragoste. El crede că gustul tradiției — sau sufletul unei jucării sculptate în lemn — nu dispare niciodată.
