Anna Kovacs

Pornirea afacerii sale, de fapt, nu a fost un scop conștient. Deși încă din copilărie cunoștea și îndrăgea tehnica țesutului, multă vreme nu s-a gândit că acest lucru s-ar putea transforma vreodată într-o întreprindere. Punctul de cotitură a venit atunci când nu a fost lăsată să participe la o expoziție, deoarece nu avea autorizație de funcționare. Atunci a decis să continue în mod oficial ceea ce, până atunci, fusese doar un hobby. Așa a luat naștere mica afacere de familie, în care și nepoata ei cea mare s-a implicat, iar împreună au început să clădească drumul care și astăzi îi aduce multă bucurie. Dragostea ei pentru țesut vine din copilărie. Privind-o pe mama ei cum țese, coase și pregătește tot ce era necesar în gospodărie, în ea s-a născut dorința de a învăța aceste meșteșuguri. Știe să coasă și astăzi, însă țesutul i-a fost mereu cel mai aproape de suflet. La început realiza pânze simple, cu două ițe, iar mai târziu viața a dus-o pe un alt drum: a ales cariera de educație, devenind învățătoare. În anii dedicării familiei nu a avut timp pentru țesut, dar nu a abandonat niciodată lucrul de mână. A croșetat, a tricotat, a făcut ciorapi și pulovere – orice tehnică ce cerea îndemânare și răbdare o fascina. Multe povești dragi și pline de învățăminte o leagă de perioada de învățare. Pe vremea când realiza covoare din lână, de exemplu, a trebuit să învețe cum să prindă corect firele în spată. A întrebat o țesătoare mai în vârstă, care i-a spus doar atât: „Doi–unu.” Apoi i-a explicat: în prima spată se pun două fire, în a doua un fir, iar următoarea rămâne liberă – acesta este ritmul care se repetă: par–impar–gol. O explicație simplă, dar esențială, care i-a rămas în minte ca și cum ar fi auzit-o ieri. O altă femeie în vârstă a avertizat-o astfel: „Ai grijă, că dacă țărușul e slab, gardul cade repede.” Abia mai târziu a înțeles pe deplin: temelia bună este baza oricărei munci. Lumea zicătorilor populare era mereu plină de sfaturi înțelepte, uneori ascunse în glumă. „Cine nu știa să țeasă sau să toarcă spunea așa: fusul, furca și suveica să piară în focul iadului.” Astăzi mulți nu mai înțeleg aceste vechi expresii, deși în spatele lor se ascunde o lume întreagă. De-a lungul carierei a avut multe reușite: a obținut diploma de maestru, apoi titlul de maestru de excelență. Cea mai recentă distincție este premiul „Meșterul Anului”, oferit de Asociația Meșterilor Populari din Ardeal. Anul trecut a primit și invitația de a participa la sărbătoarea de Sfântul Ștefan de la Budapesta, un alt moment de mare onoare. Țesutul este o prezență continuă în viața ei din 1968 – o dată cu totul specială pentru ea. În acea perioadă erau foarte la modă tehnicile cu modele „szedettes” și „csépes”, pe care le-a învățat de la o colegă. Și de atunci a rămas un membru activ al vieții meșteșugărești comunitare: a condus un atelier de țesut pentru fete de clasa a VIII-a și a IX-a și păstrează legătura cu femeile din sat până astăzi. Întotdeauna a spus: „învățând îi învăț pe alții”. Tot ceea ce știe transmite mai departe cu drag, și în același timp învață enorm de la cei din jurul ei. Acest drum i-a însoțit întreaga viață, iar pentru ea meșteșugul nu este doar o muncă, ci o adevărată vocație interioară.

Iubirea pentru țesut își are rădăcinile în copilăria ei. Privind-o pe mama sa cum țesea, cosea și pregătea tot ce era necesar în jurul casei, în inima ei s-a născut dorința de a învăța și ea aceste meșteșuguri. Și astăzi știe să coasă, însă țesutul a rămas mereu cel mai aproape de sufletul ei. La început a realizat pânze simple, în două ițe, iar fiecare bucată era un pas înainte în descoperirea ritmului războiului de țesut. Mai târziu însă, viața a purtat-o pe un alt drum: a ales cariera didactică și a devenit învățătoare. În anii dedicați întemeierii familiei nu a mai avut timp pentru țesut, dar lucrul de mână nu l-a părăsit niciodată. A croșetat, a tricotat, a făcut șosete și pulovere – orice tehnică ce cere îndemânare și răbdare o atrăgea. Pentru ea, lucrul cu mâinile a fost mereu mai mult decât o activitate practică: a fost liniște, echilibru și o formă tăcută de creație.

Multe istorii frumoase și pline de învățăminte se leagă de anii de ucenicie. În perioada în care realiza covoare din lână, de pildă, a trebuit să învețe cum se montează corect spata la războiul de țesut. A întrebat o țesătoare mai în vârstă, care i-a răspuns simplu: „doi–unu”. Apoi i-a explicat: în prima deschidere a spetei se pun două fire, în a doua unul singur, următoarea rămâne liberă – și modelul se repetă astfel, doi–unu–gol. O îndrumare simplă, dar esențială, care i-a rămas întipărită în minte de parcă ar fi auzit-o ieri.

O altă bătrână o avertiza astfel: „Ai grijă, că dacă țărușul e slab, gardul cade repede.” Abia mai târziu a înțeles cu adevărat sensul acestor cuvinte: temelia bună este esențială în orice lucru. Lumea zicalelor populare a fost mereu plină de asemenea sfaturi ascunse, dar înțelepte. Unele aveau și o notă de umor: „Cine nu știa să țeasă sau să toarcă spunea: fus, furcă și vârtelniță, duceți-vă în iad.” Astăzi mulți nu mai înțeleg aceste expresii vechi, deși în spatele lor se ascunde o întreagă lume. De-a lungul carierei a avut parte de numeroase reușite: a obținut titlul de meșter, iar mai târziu și pe cel de maestru emerit. Cea mai recentă distincție este premiul „Meșterul Anului”, acordat de Erdélyi Kézműves Egyesület. Anul trecut a fost invitată și la sărbătoarea de Sfântul Ștefan de la Budapesta, o onoare deosebită pentru ea. Țesutul este prezent în viața sa neîntrerupt din 1968 – un an cu o semnificație aparte. Pe atunci erau la mare modă tehnicile „szedettes” și „csépes szedés”, pe care le-a învățat de la una dintre colegele sale. De atunci a rămas activă în viața comunității meșteșugărești: a condus un cerc de țesut pentru fete de clasa a VIII-a și a IX-a și păstrează și astăzi legătura cu femeile din sat. Întotdeauna a spus: „învățând îi învăț pe alții.” Ceea ce știe transmite cu drag mai departe și, în același timp, continuă să învețe de la ceilalți. Acest drum o însoțește întreaga viață, iar pentru ea meșteșugul nu este doar muncă, ci o adevărată chemare lăuntrică.