Prezentare
În Făncel, intrând prin poarta sculptată ornamentată, ești întâmpinat de atelierul familiei Veres – unde se amestecă parfumul lemnului, sunetul ciocanelor și cunoștințele mai multor generații. Istoria familiei se întinde pe parcursul a trei generații: Mihály Veres a început fabrica de dogărie în „timpul doagei de lemn”, apoi fiul și nepotul său, Imre și Győző, au dus mai departe tradiția.Nenea Imre a învățat meșteșugul de la bunicul său la vârsta de cincisprezece ani. Prima lui lucrare a fost un butoi – nu a reușit, dar nu a renunțat, iar această perseverență a devenit simbolul întregii sale vieți. De-a lungul deceniilor, mii de butoaie, căzi, găleți, linguri de lemn și boluri de lemn au ieșit din propriile sale mâini – toate făcute din lemn de dud, fag sau pin, cele mai bune materiale ale pădurilor secuiești. Ordinea militară domnește și astăzi în atelier: unelte vechi, făurite manual, și unelte mai noi, mecanizate, lucrează una lângă alta. Deși lumea plasticului a înlocuit multe lucruri, familia Veres consideră că adevărata valoare constă în vasele din lemn lucrate manual – în cele modelate de mâini omenești și pline de suflet. Meșteșugul este acum în mâinile fiului lui Imre, Győző, care continuă linia familiei. Ei lucrează cu lemn din propria pădure, realizând singuri fiecare piesă – de la prima crăpare până la cea mai fină lustruire. Butoiul de dud, în care țuica de prune este învechită până la delicatețea sa asemănătoare licorii, este unul dintre cele mai populare produse ale lor. „Acest meșteșug aparţine comunei Făncel, aceasta este marca noastră înregistrată”, spune nenea Imre. Și într-adevăr: munca familiei Veres nu este doar un mijloc de trai, ci și păstrarea tradiției. Fiecare butoi, fiecare meșteșug este o bucată din Ținutul Secuiesc, în care există respect pentru trecut, onoarea muncii și dragostea de viață.